Importanta ochelarilor cu protectie pentru calculator
31/08/2017Ochelarii de soare, must-have chiar si toamna
14/09/2017Atunci când practici un sport, fie de performanță, fie ca hobby, este necesar să o faci în siguranță. Practicarea sportului cere de cele mai multe ori un echipament special, iar din acest echipament nu pot lipsi ochelarii, mai ales atunci când activitatea sportivă se desfășoară în aer liber.
Unele sporturi, cum ar fi alergatul sau ciclismul, dar și sporturile de iarnă, ar trebui practicate doar în condițiile unei protecții cât mai bune a ochilor. Rolul ochelarilor este cel de protejare împotriva razelor solare cât și împotriva altor elemente din mediul înconjurător.
Cum te poți proteja de condițiile meteorologice?
Ochelarii pentru sport sunt în general ochelari cu lentile supra-curbate ce asigură aerodinamicitate maximă și o ținută cât mai apropiată de ochii purtătorului. Aceștia sunt fabricați din materiale cât mai rezistente, iar majoritatea lentilelor sunt din policarbonat și dispun de filtre polarizate pentru a asigura o vedere cât mai clară. Există pe piață chiar și ochelari sport cu posibilitatea montarii lentilelor cu dioptrii pentru persoanele care au nevoie de corecție vizuală.
Pentru a asigura o protecție eficientă în condiții de lumină variabilă, ochelarii sport pot dispune și de lentile fotocromatice, iar pentru ca utilizatorii să-și poată adapta și culoarea lentilelor la condițiile atmosferice, mulți producători au găsit o soluție la îndemâna oricui: lentile interschimbabile.
Deoarece sportul este un domeniu în care vederea performantă joacă un rol esențial, culoarea lentilelor este foarte importantă, fiind astfel diferite nuanțe ce mențin o vedere clară în cele mai variate condiții, de la soare puternic la ceață sau lumina difuză.
Profită de adrenalina fiecărui sport în parte, dar nu uita să îți protejezi ochii, indiferent de anotimp. La Lensa găsești o gamă variată din care să îți alegi modelul potrivit pentru tine.