Ramele de ochelari din titan: avantaje și dezavantaje
30/09/2022Cele mai rare culori de ochi: care sunt și cum apar
31/10/2022Ochelarii de soare sunt, fără doar și poate, la nivelul accesoriilor precum bijuteriile și poșetele. Indiferent că ești femeie sau bărbat, nu trebuie să-ți lipsească ochelarii statement care îți pun în valoare stilul, dar care te și protejează la fel de bine.
Dacă vrei să te bucuri de outfituri în vogă, ochelarii de soare care aparțin brandurilor celebre sunt un must în colecția ta. Descoperă în acest articol care sunt numele de top din industria fashion în materie de ochelari de soare.
Cât de important este brandul în alegerea ochelarilor de soare
Nu este obligatoriu să alegi ochelari de soare de top doar pentru brand sau numele care iese în evidență pe marginea acestora. Însă este important să ai în vedere calitatea ochelarilor și felul în care se integrează în stilului tău vestimentar.
Fiecare dintre noi are o imagine pe care își dorește să o scoată în evidență în lume, iar dacă te pasionează moda și trendurile, cu atât mai mult merită să investești în piesele care devin cireașa de pe tort la fiecare ieșire. De asemenea, în funcție de brand, ochelarii de soare sunt fabricați din materiale speciale, au lentile de cea mai înaltă calitate și îți oferă o bună protecție UV. Rezistența acestora în timp te va ajuta să cheltui mai puțini bani în timp și să alegi ochelari care nu se demodează, datorită designului consacrat.
Ochelarii de soare Ray-Ban
Ray-Ban este unul dintre cele mai cunoscute branduri de ochelari de soare, dar și de ochelari de vedere. Modelul aviator și formele clasice dreptunghiulare cu linii drepte specifice Ray-Ban sunt deja consacrate. De asemenea, acum există și ochelari de soare rotunzi sau cu inspirație vintage, pentru a mulțumi toate gusturile. Mulți oameni consideră modelele Ray-Ban cei mai buni ochelari de soare datorită materialelor, calității lentilelor și varietății de modele.
Cele mai populare modele sunt Wayfarer și Aviator, care există în gama Ray-Ban încă de la înființarea brandului, în 1963. La Lensa, găsești diverse modele din gama unuia dintre cele mai populare nume din industria ochelarilor de soare și de vedere. De asemenea, prețurile variază în funcție de modele și poți găsi accesorii pentru întreaga familie, de la mic la mare.
Ochelarii de soare Hawkers
Hawkers este un brand mai tânăr, înființat în anul 2013, dar care a ajuns popular foarte rapid. Ochelarii de soare Hawkers au forme clasice, precum pătrat, rotund, dar cu rame groase, de cele mai multe ori negre care le conferă un aspect modern și cool. Compania a reușit de-a lungul timpului să pună bazele unor colaborări solide cu diverși sportivi, producători de mașini sau artiști, consolidându-și astfel un renume în industria fashion.
Ochelarii de soare Hawkers au prețuri prietenoase cu orice buget, dar oferă o gamă largă de beneficii în ceea ce privește protecția ochilor. Găsești ochelari de soare cu protecție UV care se potrivesc atât outfiturilor tale de zi cu zi, cât și celor pentru ocaziile speciale.
Ochelarii de soare Oakley
Oakley este un brand înființat cu o sumă modestă în anul 1975 de către James Jannard. La început, ochelarii de soare nu făceau parte din arsenalul de produse Oakley, fondatorul brandului începând cu vânzarea de ghidoane de motociclete, la evenimentele de specialitate din America. În timp, compania a început să producă diverse piese de echipament pentru motocicliști, cicliști și sportivi în general. Oakley se concentrează pe nevoile sportivilor, reușind să ofere și o gamă variată de ochelari de protecție pentru ski sau snowboard.
Produsele Oakley sunt create ținând cont de nevoile sportivilor, motiv pentru care ochelarii de soare se concentrează mai mult pe aspectul practic decât pe cel estetic. Ochelarii de soare mari îți protejează vederea de razele soarelui, dar și pielea din jurul ochilor. În special dacă practici sporturi în aer liber, ai nevoie de protecție indiferent de anotimp și de condițiile meteo.
Ochelarii de soare Prada
Prada este un brand care nu mai are nevoie de introducere. Casa de modă renumită din Italia aduce mai aproape de public simțul estetic și eleganța, prin accesorii precum ochelarii de soare și cei de vedere. Modelele se potrivesc celor pasionați de un stil de modă clasic, dar și celor care urmăresc trendurile de streetwear. Combinația dintre stilul clasic și cel dat de trendurile actuale este o direcție din ce în ce mai relevantă pentru pasionații de fashion.
Dacă vrei să investești în ochelari Prada și ai nevoie ajutor în alegerea ramelor potrivite, poți să mergi în orice showroom Lensa și vei primi toate informațiile și sfaturile necesare de la specialiștii Lensa. În acest fel, poți fi sigur că pasul pe care îl faci merită o sumă semnificativă și că faci alegerea potrivită pentru tine.
Ochelarii de soare Polaroid
Polaroid este un nume de care ai auzit cu siguranță, deoarece este un pionier în domeniul opticii. Compania Polaroid a fost înființată în anul 1937, după ce, în anul 1929, a inventat materialul folosit pentru polarizarea ochelarilor de soare. De atunci, brandul creează doar ochelari polarizați, care sunt principala recomandare a medicilor oftalmologi în materie de protecție a ochilor. Află mai multe despre ochelarii de soare polarizați aici.
În trecut, Polaroid a avut chiar și un contract lung și de succes cu armata Statelor Unite ale Americii, în special pentru fabricarea ochelarilor de soare care să le protejeze ochii piloților de aeronave. În prezent, Polaroid se concentrează pe zona de fashion și trenduri, cu o gamă variată de ochelari de soare pentru bărbați și femei. Pe Lensa.ro găsești modele de ochelari pentru toate preferințele și formele feței.
Ochelarii de soare Police
Compania Police a fost fondată în anul 1983, iar în prezent este un brand de succes în domeniul modei și mai ales al ochelarilor de soare. Pe lângă aceștia, ai la dispoziție ochelari de vedere cu rame elegante, potrivite pentru ținutele office și pentru cele elegante casual. Ochelarii de soare Police au un design apropiat de stilul clasic. Police este un brand care a câștigat în popularitate și prin contractele de parteneriat cu nume mari din industria artistică, de divertisment sau a sportului precum Lewis Hamilton, Bruce Willis, George Clooney, David Beckham și Antonio Banderas.
Ochelarii de soare Vogue
Ochelarii de soare Vogue se adresează tuturor celor care iubesc moda, dar mai ales celor care pun preț pe stilul personal și pe dezvoltarea acestuia. Vogue Fashion este brandul care fost fondat în anul 1973 și care încă fabrică ochelari de soare și de vedere pentru întreaga familie. Acum, și copiii pot fi fashionable și creativi cu modelele deosebite de ochelari Vogue. Alege-i în special pentru copilul care își dorește să arate ca-n reviste sau care știe deja ce modele de ochelari îi plac.
Ochelarii de soare Guess
Guess este un brand cunoscut mai mult pentru hainele pe care le creează, dar și pentru accesorii precum poșetele și ochelarii. Atât modelele de ochelari de soare, cât și cele de vedere sunt moderne, elegante și ușor de adaptat oricărei ținute și oricăror nevoi. În stilul caracteristic Guess, ochelarii pe care îi găsești în colecțiile acestora sunt fabricați din materiale de calitate, rezistente și cu protecție UV ridicată. Alege-i dacă ai nevoie de ochelari de soare care să-ți completeze un look cool de zi sau o ținută elegantă de seară. Și încă ceva: păstrează-i în colecția ta cât mai mult timp, deoarece nu se demodează niciodată.
Ochelarii de soare Tom Ford
Tom Ford este un nume recunoscut pe scena mondială a modei, iar ochelarii de soare din colecția casei de modă nu dezamăgesc niciodată. Găsești ochelari de soare supradimensionați, cu design retro și vintage, dar și ochelari de vedere diverși, potriviți pentru toate formele de față. Află mai multe despre cum alegi ochelarii în funcție de acest aspect aici.
Ochelarii de soare de damă cu rame groase, lentile în gradient sau ochelarii de soare de bărbați cu modele precum cel aviator sau rotund sunt ideale pentru un look retro. De asemenea, modelele contemporane de ochelari se integrează în trendurile actuale și te ajută să fii chic și să-ți protejezi în același timp vederea.
Alege ochelarii de soare din portofoliul Lensa și bucură-te de brandurile de top pe care ți le punem la dispoziție. De asemenea, programează-te oricând pentru o consultație în locațiile noastre și profită de sfaturile specialiștilor în domeniu.