Ce este prezbiopia și cum o putem combate?
03/05/2018Importanța purtării ochelarilor de soare de către copii
24/05/2018Expunerea îndelungată și neprotejată la razele solare poate cauza diferite afecțiuni la nivel ocular, respectiv cataractă, degenerare maculară sau afecțiuni ce pot conduce la pierderea vederii. Acțiunea negativă a radiațiilor ultraviolete, asupra ochilor depinde în mare parte de gradul de luminozitate al soarelui și de reflexiile acestuia.
Efectele acute ale radiațiilor ultraviolete asupra ochilor includ dezvoltarea fotokeratitei și fotoconjunctivitei, asemănâdu-se cu arsurile solare ale pleoapelor și corneei. Deși sunt dureroase, acestea sunt reversibile și nu sunt asociate cu leziuni pe termen lung, putând fi prevenite prin purtarea ochelarilor de soare.
Cum ne putem proteja ochii?
O regulă generală este că ochelarii de soare să blocheze razele UV, în special pe cele de tip UVA, fiind considerate cele mai periculoase pentru ochi. Practic, acesta este cel mai important rol în ceea ce privește utilitatea și funcționalitatea lor. Atunci când îți alegi o pereche de ochelari de soare, fie pentru plajă, fie pentru plimbările tale în natură, este important să optezi pentru cei ai căror lentile blochează 99%-100% razele UV sau cu o putere de absorbție UV până la 400 nm.
Razele UV sunt radiații electromagnetice cu lungimea mai mică de 400 nm pe care, spre deosebire de alte raze luminoase, nu le putem vedea. Aceste raze reprezintă aproximativ 10% din toată lumina solară și sunt de 3 tipuri:
- UVA, 400-315 nm – sunt cele mai slabe radiații, însă pot trece cu ușurință prin cornee și retină în interiorul ochiului. Expunerea pe termen lung la radiațiile UVA poate duce la dezvoltarea anumitor tipuri de cataractă sau la degenerarea maculară (afecțiune care include o varietate de boli de natură oftalmologică, inclusiv pierderea vederii)
- UVB, 315-280 nm – sunt încărcate cu mai multă energie decât cele UVA și pot fi oprite de nori și sticlă. Dacă expunerea la aceste raze este mare, pot provoca leziuni ale retinei sau cataractă
- UVC, 280-100 nm – sunt razele UV cu cea mai mare energie, însă acestea sunt absorbite de stratul de ozon atmosferic
Protejarea ochilor de radiațiile UV este o cerință esențială a oricărei lentile de ochelari de soare. Reducerea intensității luminii are două mari beneficii: mărirea confortului vizual al purtătorului și prevenirea afecțiunilor oculare, cum ar fi îmbătrânirea prematură a cristalinului, cataracta, orbirea parțială, afecțiuni ale conjunctivei și corneei.
Alege și tu ochelarii de soare ce îți protejează ochii de efectele nocive ale soarelui și totodată îți completează perfect ținutele. Intră pe Lensa.ro sau vino în showroomul nostru și probează din cele peste 1000 de modele.