Ochelarii de soare, must-have chiar si toamna
14/09/2017Tratamentul antireflex – o necesitate pentru purtătorii ochelarilor de vedere
12/10/2017Ochelarii de vedere sunt accesorii indispensabile pentru mulți dintre noi. Numărul persoanelor care au nevoie de ochelari a crescut foarte mult în ultimii ani, iar multitudinea modelelor, materialele de foarte bună calitate și foarte ușoare au făcut ca purtatul ochelarilor să fie mult mai comod în prezent decât era în trecut.
Atunci când îți alegi ochelarii de vedere, pe lângă forma și culoarea ramelor, trebuie să acorzi importanță maximă tratamentelor pe care le aplici lentilei. Unul dintre acestea este fotocromatismul care reprezintă schimbarea reversibilă a culorii ca urmare a expunerii unui material la o lumină vizibilă sau invizibilă.
Lentilele fotocromatice
Lentilele fotocromatice mai sunt cunoscute și sub denumirea de lentile heliomate și au ca proprietate închiderea sau deschiderea la culoare în funcție de creșterea sau diminuarea expunerii la razele solare. Acest lucru ajută ca performanța vederii purtătorului să fie una optimă. Substratul lentilei este fundația lentilelor fotocromatice și poate fi compusă din materiale organice sau minerale.
Lentilele minerale au fost primele lentile fotocromatice introduse, iar tehnologia folosită pentru fabricarea acestora are la baza încorporarea unor cristale cu molecule de argint în materialul lor. În urma expunerii la razele UV, aceste cristale reacționează și se colorează în urma unei reacții chimice numită oxido-reducere. Razele UV induc oxidarea ionilor de clor și reducerea ionilor de argint la atomi de argint. Ca urmare, atomii de argint se grupează blocând astfel transmisia de lumină, lentila devenind colorată.
Indicatorii de performanță ai lentilelor fotocromatice:
Stabilitatea culorii – Procesul fotocromatic poate produce o gamă variată de culori, însă cel mai des întâlnite sunt gri și maro. Stabilitatea culorii în timpul activării și a dezactivării este esențială pentru lentilele fotocromatice, deoarece scopul major este menținerea unei colorări uniforme pe parcursul proceselor.
Claritatea – Evaluarea clarității măsoară procentul transmisiei de lumină în faza dezactivată a lentilei. În prezent, lentilele fotocromatice transmit aproape la fel de multă lumină ca o lentila albă.
Viteza de activare – Aceasta măsoară procentajul de activare maximală după o perioadă de 30 de secunde și după un minut. Majoritatea lentilelor ajung la 70% din colorarea lor maximă în primele 30 de secunde și la 93% într-un minut.
Colorarea – La activarea maximală, lentilele fotocromatice absorb 88% din lumină, la o temperatură de 23 grade Celsius. Aceasta valoare este comparabilă cu categoria 3 pentru lentilele ochelarilor de soare.
Viteza de dezactivare – Aceasta măsoară timpul în care o lentilă care este activată maximal ajunge la starea complet dezactivată. Pentru toate lentilele fotocromatice, timpul în care ajung la starea dezactivată este mai mare decât cel în care ajung la starea dezactivată.
Reacția la variațiile de temperatură – Atât lentilele fotocromatice din sticlă, cât și cele din plastic, sunt influențate de temperatură. Cu cât aceasta este mai ridicată, cu atât lentilele se vor închide mai încet și mai puțin, iar cu cât temperatura este mai scăzută, cu atât lentilele se vor închide mai intens și mai repede.
Protectia UV – Acestea oferă protecție 100% UV 400 și cu cât soarele strălucește mai puternic, cu atât lentilele devin mai închise la culoare, asigurând protecția optimă a ochilor. Lentilele fotocromatice nu sunt recomandate la volanul autoturismului, deoarece în interiorul habitaclului sunt transparente, iar în acest caz, lumina naturală (solară) nu ajunge în contact direct cu ochelarii, lumina fiind refractată de parbriz.
Atunci când îți alegi ochelarii de vedere, este importantă părerea avizată a unui specialist. La Lensa poți beneficia atât de consultanță specializată, determinarea dioptriilor, dar și de recomandarea lentilelor perfecte nevoilor tale.