3 motive pentru care oamenii arată mai bine cu ochelari de soare
23/06/2016Care e povestea ochelarilor Ray Ban Clubmaster
30/06/2016Ray Ban Aviator sunt mai mult decât o pereche de ochelari de soare. Ochelarii Aviator sunt un model care a fost dezvoltat în 1936, de compania Bausch&Lomb.
Designul original al ochelarilor de tip Aviator se găsesc pe piață, în zilele noastre, cu numele de Ray Ban Aviators, deși există și alți producători de ochelari de soare care s-au îndrăgostit de formă Aviator și care produc modele foarte asemănătoare cu ochelarii originali.
Cum arată ochelarii de tip Aviator
Ochelarii de soare de tip Aviator au, de obicei, lentile foarte închise la culoare, deseori reflexive, cu o suprafață de două sau de trei ori mai mare decât cea a globului ocular.
Ramele sunt foarte subțiri, iar puntea dintre lentile este formată din două sau trei bare la fel de subțiri. Designul original includea lentile de tip G-15, care expuneau ochiul la doar 15% din cantitatea de lumină din exterior.
Lentilele nu sunt plate, ci ușor convexe. Designul își propune să acopere tot câmpul vizual al celui care poartă ochelarii, pentru a închide, astfel, toate unghiurile prin care lumina ar putea ajunge la ochi.
O istorie fascinantă
Ochelarii de soare Aviator au devenit cu adevărat cunoscuți atunci când celebrul general american Douglas MacArthur a ajuns în Filipine, în 1944, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, iar jurnaliștii l-au fotografiat purtând o astfel de pereche de ochelari de soare.
Deși generalul MacArthur a murit în 1964, compania Bausch&Lomb i-a dedicat o întreagă colecție de ochelari Aviator în 1987, deși stilul și designul acestor ochelari de soare au devenit, de-a lungul timpului, foarte populare și în rândul armatei franceze.
De la Douglas MacArthur a început totul, însă piloții militari, care aveau nevoie de ochelari de soare, erau nevoiți să poarte masca de oxigen, iar ramele originale trebuiau modificate. Rama a fost, astfel, adâncită, pentru ca piloții să beneficieze de renumita protecție G-15 a lentilelor.
Modelul Aviator a devenit, astfel, o adevărată legendă la sfârșitul anilor ’40 și începutul anilor ’50, deși primul model feminin a fost lansat abia în 1958.
O nouă epocă
După război, stilul militar a influențat puternic moda civilă, iar oamenii obișnuiți au vrut să experimenteze, ca un omagiu, farmecul accesoriilor concepute pentru condițiile din timpul războiului.
„Revoluția” culturală din anii ’60 a fost, însă, cea care a consacrat definitiv piața ochelarii Aviator în formă de lacrimă. Aceștia au fost purtați de o serie întreaga de personalități care nu aveau legătură cu lumea militară, precum Lou Reed sau Jim Morrison, care i-au propulsat, practic, în cultura pop.
Sunt atemporali
Stilul Aviator este cel mai emblematic stil din colecția Ray Ban, chiar și acum, în secolul XXI. Datorită formei și culorilor sale, acest model poate fi purtat de oricine, indiferent de stilul adoptat.
De la vânzarea primului model, în 1937, ochelarii Aviator au cunoscut o neîncetată ascensiune care nu pare să se oprească.
Sunt funcționali și versatili
Deși respectă cu strictețe forma originală, ochelarii Aviator sunt confecționați din cele mai inovatoare materiale existente în prezent, precum Light Ray, LiteForce și fibra de carbon:
- LiteForce este o construcție injectată, foarte ușoară, care păstrează aceeași grosime și rezistența ca o ramă metalică.
- Light Ray nu prezintă nici un șurub și nici un punct de sudura. Este o tehnologie foarte ușor de purtat și foarte apreciată de cumpărători.
- Brațele din fibră de carbon asigură nu doar flexibilitate și forța, ci și un confort desăvârșit.
Sunt „flash”
Deși Ray Ban simbolizează tradiția în domeniul ochelarilor de soare, pe piață există și modele Aviator cu lentile flash, dar și cu rama „de camuflaj” sau cu modificări craft.
Îmbinând un design cu o poveste puternică cu tehnologii actuale, ochelarii Ray Ban Aviators sunt opțiunea perfectă pentru cei care doresc sa transmită un mesaj puternic și subtil în același timp.